top of page
clujulnostru

Au început înscrierile pentru Gala de Excelenţă „10 pentru Cluj”

Gala de excelență „10 pentru Cluj", ajunsă la a 16-a ediție, este un eveniment organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri şi al instituţiilor reprezentative la nivel local, prin care sunt premiați tinerii merituoşi care au obţinut rezultate deosebite la învăţătură pe tot parcursul anului şcolar 2023-2024.


Perioada de înscriere a participanţilor este 21 octombrie – 22 noiembrie 2024.


Înscrierea în concurs: Poate să fie nominalizat orice tânăr cu vârsta cuprinsă între 3–18 ani, care a obţinut rezultate meritorii pe parcursul anului şcolar 2023-2024.


Dosarele elevilor nominalizaţi trebuie să conțină formularul de înscriere completat, însoțit de opisul dosarului de concurs și de următoarele documente:


• copie după actul de identitate (C.I. sau certificat de naştere);

• C.V./fișa competițiilor, conform precizărilor din Regulamentul de concurs;

• copii ale diplomelor obţinute, conform precizărilor din Regulament;

• descrierea competiţiei la care a participat, conform precizărilor din Regulament;

• o recomandare din partea unui profesor/antrenor/expert în domeniu sau, in extremis, de către părinţii elevilor în cauză;

• alte dovezi care să ateste excelenţa în domeniul pentru care este nominalizat.


În cazul înscrierii unui grup de elevi, dosarul va conține copia după actul de identitate și C.V.-ul fiecărui membru al grupului. C.V.-ul va releva competițiile la care elevul a participat cu grupul înscris în concurs. Celelalte documente din dosar vor viza grupul, competițiile la care grupul respectiv a participat în anul școlar 2023-2024 și rezultatele obţinute de acesta.


Gala de excelență „10 pentru Cluj" cuprinde patru categorii:


• Categoria A: elevi de liceu;

• Categoria B: elevi din ciclul gimnazial;

• Categoria C: elevi din ciclul primar;

• Categoria D – „Prichindeii cetăţii": copii din ciclul preşcolar din cadrul grădiniţelor de stat şi particulare.


Secțiunile la care pot fi nominalizaţi elevii din categoria A şi B (elevi de liceu și din ciclul gimnazial) sunt următoarele:


• Ambasador pentru Cluj – pentru cei care au făcut Clujul cunoscut în lume, prin activitatea desfăşurată în anul şcolar 2023-2024;

• Arte, ansambluri – pentru rezultatele obţinute în echipă, la balet, muzică, teatru, film, pictură, sculptură, fotografie etc.;

• Arte, individual – pentru rezultatele obţinute la balet, muzică, teatru, film, creaţie literară, pictură, sculptură, fotografie etc.;

• Inovaţie – pentru realizări deosebite în domeniul cultural, artistic, tehnic, antreprenorial etc.;

• IT – pentru rezultatele obţinute în domeniul IT;

• Mediu – pentru dezvoltarea unor proiecte în domeniul protecţiei mediului, ecologiei etc.;

• Social – pentru contribuţia la binele comunităţii;

• Sport de echipă – pentru rezultatele obţinute la nivel naţional şi internaţional;

• Sport individual – pentru rezultatele individuale obţinute;

• Ştiinţe – pentru rezultatele obţinute la matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, limba şi literatura română, limbi străine etc.


Pentru categoria C (elevi din ciclul primar), secțiunile la care elevii pot fi nominalizaţi sunt următoarele: Ambasador pentru Cluj, Arte – ansambluri, Arte – individual, Social, Sport de echipă, Sport individual și Ştiinţe.


Precizăm că echipele de majorete se vor înscrie în concurs la secțiunea sport de echipă (nu la arte – ansambluri).


Înscrierea la mai multe secțiuni presupune înregistrare distinctă de dosare.


Pentru categoria D – „Prichindeii cetăţii", se pot înscrie în concurs copii preşcolari din cadrul grădiniţelor de stat şi particulare, care au obţinut rezultate în domeniul artei (desen, muzică, dans, sport etc.) sau în alte domenii de activitate.


Se continuă tradiţia de acordare a premiului „Profesorul anului". La concursul pentru acordarea acestui titlu, pot participa atât profesorii elevilor înscrişi în concurs, cât şi personalul didactic de predare din unităţile de învăţământ care îndeplinesc anumite criterii, acestea putând fi găsite pe site-ul www.10pentrucluj.ro, la secţiunea Regulament.


De asemenea, se va acorda şi premiul „Elevul anului" unuia dintre elevii înscrişi în concurs, în funcţie de rezultatele şcolare obţinute la concursuri şi olimpiade şcolare – faza judeţeană, naţională şi internaţională, activităţi extracurriculare sau activităţi de voluntariat.


Criteriile de premiere ale elevilor sunt: relevanţa premiului la secțiunea la care este nominalizat, contribuţia adusă la dezvoltarea activităţii la care a participat, contribuţia adusă la creşterea prestigiului sau notorietăţii municipiului, contribuţia în medalii adusă de sportiv/sportivi în competiţiile naţionale şi internaţionale pentru disciplinele sportive individuale sau de grup, preocupări relevante în activitatea din şcoală şi din comunitate, excelenţa în domenii de activitate noi, inovatoare.


Comisia de jurizare va cuprinde reprezentanţi ai mediului universitar, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, ai ONG-urilor, ai Primăriei municipiului Cluj-Napoca, specialişti în domeniul nominalizat, precum şi reprezentanţii sponsorilor.


Dosarele elevilor nominalizaţi vor conţine, în mod obligatoriu, toate documentele cerute conform Regulamentului de concurs. Ele se vor depune până la data limită prevăzută în Regulament, de preferință online, după cum urmează:


a) pe adresa de email registratura@primariaclujnapoca.ro, cu subiectul Gala de excelență „10 pentru Cluj";

b) în una din următoarele locaţii ale registraturii: Serviciul Centrul de Informare pentru Cetăţeni (registratura generală, str. Moţilor nr. 7), Primăria Gheorgheni (Aleea Băişoara nr. 4A), Primăria Mănăştur (str. Ion Meşter nr. 10), Primăria Iris (Piaţa Karl Liebknecht nr. 7-8), Primăria Mărăști (str. Porumbeilor nr. 41), Primăria Someşeni (str. Traian Vuia nr. 41), Primăria Grigorescu (str. Alexandru Vlahuţă nr. 46-47), Primăria Zorilor (str. Pasteur nr. 60).


Dosarele depuse după data limită de înscriere nu sunt considerate eligibile.


Regulamentul Galei de excelență „10 pentru Cluj" şi formularele de înscriere (pentru elevi şi profesori) pot fi găsite la adresa www.10pentrucluj.ro, secţiunea Regulament.

0 comments

Comments


bottom of page