Consiliul Județean derulează lucrări de întreținere și reparații pe drumul județean DJ 105S Pata – Boju
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 105S Pata – Boju.
Este vizat, astfel, sectorul de drum în lungime de peste 7,5 kilometri situat între pozițiile kilometrice 7+590 și 15+200.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Rolul acestor lucrări de întreținere este de a asigura o circulație normală, în condiții de siguranță, pe acest sector de drum care permite cetățenilor din localitățile Pata și Boju un acces rapid şi facil spre Centura ocolitoare Vâlcele – Apahida.”
Operațiunile constau în executarea de plombări cu îmbrăcăminte asfaltică, tratarea burdușirilor și a tasărilor, colmatarea rosturilor, lucrări de asigurare a scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea șanțurilor și rigolelor și asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona căii de rulare.
Lucrările se execută doar în condiții meteorologice favorabile desfășurării acestor tipuri de operațiuni.
Comments