top of page
clujulnostru

Prima tabără pentru copii cu autism, la Moara de Pădure, Băișoara

Prima tabără pentru copii cu deficiențe din spectrul autist dar și pentru copii neurotipici cu situație socială dificilă a avut loc la finele săptămânii trecute, la Tabăra din Centrul de Vacanță Moara de Pădure, comuna Băișoara.


Evenimentul a fost organizat de Organizația de Caritate Eco-Phoenix, Asociația Autism Transilvania și Casa de tip familial A-mic din cadrul Organizației Creștine Ecce Homo, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și al Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.


Astfel, 27 de copii au participat, mare parte din ei pentru prima oară, la activități sportive cu specific montan: escaladă la panou artificial, tiroliană, parcurgerea traseelor suspendate din parcul de aventură, dar și o drumeție cu aproape 300 de metri diferență de nivel până la Cetatea Liteni. Seara, copiii s-au bucurat de un foc de tabără în curtea Centrului de Vacanță. Pe parcursul celor două zile, copiii au fost asistați de voluntari ai entităților organizatoare și de salvatori montani, pentru activitățile specifice.

0 comments

Comments


bottom of page